Oficiul pentru Pastorația Tineretului din cadrul Conferinței Episcopale Catolice din România anunță cu entuziasm lansarea paginilor oficiale de Facebook și Instagram, dedicate tinerilor, animatorilor, preoților și persoanelor consacrate implicate în pastorația tinerilor din întreaga țară, un nou pas  menit să sprijine  misiunea Bisericii de a fi aproape de inima și viața noilor generații.

Prin intermediul acestor pagini, ne dorim să facem vizibile inițiativele locale, naționale și internaționale ale Oficiului, tinerii să-și împărtășească experiențe de credință, să promovăm evenimente, pelerinaje și activități pastorale, dar și să oferim un loc în care bucuria, diversitatea și angajamentul tinerilor catolici să poată fi cunoscute și împărtășite, iar fiecare dieceză și eparhie își va putea aduce contribuția. Dincolo de diferențele de rit, regiune sau context cultural, aceste pagini vor reflecta unitatea în credință și dorința comună de a-l urma pe Cristos în viața de zi cu zi.

Inițiativa, intitulată „Media Național”, s-a născut din dorința de a crea un spațiu comun de comunicare, întâlnire și comuniune pentru tinerii catolici din toate diecezele și eparhiile din țara noastră și pentru lucrătorii pastorali de tineret. Proiectul a luat naștere la inițiativa tinerilor, fiind discutat și aprobat la ultima întâlnire de lucru a Oficiului (Băile Felix, jud. Bihor, 12-14 noiembrie 2025). Motivația care a stat la baza propunerii a fost reușita celor trei momente de comuniune națională, care s-au desfășurat la Jubileu Tinerilor de la Roma (28.07-3.08.2025). Impresionați de bucuria comuniunii spirituale, dar nu numai, tinerii și-au dorit să fie mai des împreună, din întreaga țară, chiar dacă prin intermediul online. Într-o lume în care mediul digital a devenit parte integrantă din viața tinerilor, aceste pagini au fost gândite ca o soluție și ca un spațiu relevant pentru ei. Bineînțeles, ele nu vor suplini comuniunea fizică care trebuie să prevaleze asupra celei online; dar până la întâlnirile fizice, este important să menținem legătura și să continuăm să construim comunitatea națională a tinerilor din România, însoțiți de coordonatorii lor de grupuri.

Proiectul va fi supervizat de către Oficiul Național de Tineret și animat de tineri reprezentanți ai diecezelor și eparhiilor din țară.

Așadar, tinerii catolici din România, dar nu numai, sunt invitați să se alăture acestei inițiative și să o susțină, în primul rând, prin conectarea la noile pagini oficiale, apoi prin a trimiterea de vești despre activitățile cu și despre tineri, care se desfășoară în România și pe care le putem distribui către toți.

Pe lângă cele două căi de comunicare, cei care doresc să se adreseze Oficiului, o pot face și prin e-mail la adresa: oficiutineriromania@gmail.com .

 

Denumirile paginilor și link-urile de acces le puteți găsi mai jos:

 Facebook: Oficiul pentru Pastorația Tineretului din cadrul C.E.R

( https://www.facebook.com/profile.php?id=61584684749144 )

Instagram: Tineri Catolici România

( https://www.instagram.com/tineri.catolici.romania?igsh=NWh4NzdnMmljbmMw )

 

Pr. Blaj Marian,
Coordonator Oficiul pentru Pastorația Tineretului

Translate »