CONFERINŢA EPISCOPILOR DIN ROMÂNIA
Str. Diligenţei nr. 24, sector 3, 031555 – Bucureşti
Tel. / Fax +40 31 4361250 e-mail: secretariat@episcopat.ro

București, nr. 160/02.09.2020

 COMUNICAT DE PRESĂ
Papa Francisc l-a numit pe ÎPS Gergely Kovács
Administrator Apostolic pentru credincioșii armeni catolici din România

Sfântul Părinte Papa Francisc l-a numit pe Arhiepiscopul de Alba Iulia, Înalt Preasfințitul Gergely Kovács, Administrator Apostolic ad nutum Sanctae Sedis al Ordinariatului pentru credincioșii armeni catolici din România. Totodată a acceptat renunțarea la acest oficiu a ÎPS György Jakubinyi, Arhiepiscop emerit de Alba Iulia.

Anunţul a fost publicat astăzi, 2 septembrie 2020, și numirea are efect imediat.

Mons. Gergely Kovács s-a născut la 21 iulie 1968 în Târgu Secuiesc (Covasna), Arhidieceza de Alba Iulia. A studiat la Institutul Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia până în 1990 și la Universitatea Pontificală Gregoriana până în 1992. A fost hirotonit preot pentru Arhidieceza de Alba Iulia pe 3 iulie 1993, de către Arhiepiscopul Lajos Bálint. A continuat studiile la Roma, unde a obținut licența în Drept Canonic, în 1994, la Universitatea Pontificală Lateran, și doctoratul în 1996. A fost preot vicar la Târgu Mureș și din 1997 se află în serviciul Sfântului Scaun activând în cadrul Consiliului Pontifical pentru Cultură. Din 2000 este capelan al Sfântului Părinte și din 2007 este director în cadrul aceluiași Consiliu Pontifical. În decursul timpului la Roma a colaborat și cu Congregația pentru Cler și Tribunalul Rota Romana fiind și Postulatorul Cauzei Slujitorului lui Dumnezeu Márton Áron. În data de 24 decembrie 2019 a fost numit Arhiepiscop de Alba Iulia. A primit Consacrarea episcopală și a luat în posesie canonică Arhidieceza Romano-Catolică de Alba Iulia în data de 22 februarie 2020.  

Armenii catolici din România au acceptat unirea cu Roma în 1686. Sfântul Scaun a întemeiat un Vicariat Apostolic armeano-catolic de Transilvania în 1687. În urma Concordatului dintre Statul român și Sfântul Scaun a fost înființat la 5 iunie 1930 Ordinariatul actual, condus de un Administrator Apostolic cu reședință la Gherla. Din 13 iunie 1991 Ordinariatul este în uniune personală cu Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia deoarece Arhiepiscopul de Alba Iulia, ÎPS György Jakubinyi, fusese numit și Administrator Apostolic ad nutum Sanctae Sedis pentru Ordinariatul armenilor catolici din România. În prezent acest Ordinariat numără 384 de credincioși în 4 parohii (Gherla, Gheorgheni, Dumbrăveni și Frumoasa) cu 4 preoți latini, din care 2 au permisiune de a celebra sfânta liturghie în ritul armean.

Pr. Francisc Ungureanu
Secretar general

***

CURRICULUM VITAE
al Excelenţei Sale Mons. Gergely Kovács
Arhiepiscop de Alba Iulia
și
Administrator Apostolic ad nutum Sanctae Sedis pentru credincioșii armeni catolici di România

ÎPS Gergely Kovács s-a născut la 21 iulie 1968 la Târgu Secuiesc, județul Covasna în Arhiepiscopia de Alba Iulia, unde a absolvit studiile liceale în 1987. Până în 1990 a urmat cursurile Institutului Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia. Trimis la Roma din 1990 până în 1996, a studiat la Universitatea Pontificală Gregoriană (PUG), finalizând cu un bacalaureat în Teologie în 1992. A fost hirotonit preot la Târgu Secuiesc la 3 iulie 1993 de către Arhiepiscopul de Alba Iulia E.S. Mons. Lajos Bálint şi încardinat în aceeași Arhidieceză. A obținut apoi licența în Drept Canonic la Universitatea Laterană în 1994 și doctoratul în 1996.

În decursul celor 26 de ani de preoţie a îndeplinit diverse funcţii şi responsabilități. Din 1996 a slujit ca vicar parohial la Târgu Mureș. Din 1997 se află în serviciul Sfântului Scaun activând în cadrul Consiliului Pontifical pentru Cultură, în care a fost responsabil pentru secţiunea limba germană și Europa Centrală de Est şi redactor al revistei Cultura e Fede. Numit la 24 iulie 2000 Capelan al Sfântului Părinte de către Papa Ioan Paul al II-lea, din 2007 activează ca Director al Oficiului aceluiași Consiliu Pontifical. Colaborează atât cu Congregația pentru Cler, secţiunea de limbă germană, cât și cu Tribunalul Rota Romana.

În data de 24 decembrie 2019 a fost numit Arhiepiscop de Alba Iulia. A primit Consacrarea episcopală și a luat în posesie canonică Arhiepiscopia de Alba Iulia în data de 22 februarie 2020 de către S. Em. R. Gianfranco Cardinal RAVASI.

Mons. Gergely vorbeşte fluent maghiară, română, italiană şi germană.

***

Știrea de la Biroul de Presă al Sfântului Scaun

Comunicatul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia

Translate »