CONFERINŢA EPISCOPILOR DIN ROMÂNIA
Str. Diligenţei nr. 24, sector 3, 031555 – Bucureşti
Tel. / Fax +40 31 4361250 e-mail: secretariat@episcopat.ro
Nr.172/03.09.2022
MESAJ LA ÎNCEPUTUL NOULUI AN ȘCOLAR 2022-2023
Dragi profesori și educatori,
Dragi și scumpi elevi,
Dragi familii,
Pentru mulți dintre voi, luna septembrie aproape că este sinonimă cu începerea anului școlar. Și așa este. După o vacanță binemeritată, elevii, profesorii, personalul auxiliar din școli se reunesc, iar părinții doresc să-i vadă pe copiii lor „crescând în înțelepciune, statură și har” (cf. Luca 2,59). Fiecare, în sfera sa specifică și în moduri diferite, este chemat să trăiască timpul școlii ca pe un moment de creștere al unei comunități.
Papa Francisc, vorbind odată despre educație (31 ianuarie 2020), a amintit de un proverb african, care spune că „este nevoie de un sat întreg pentru a educa un copil. Dar, mai întâi trebuie să construim acest sat, ca o condiție esențială pentru a educa”.
Școala a fost întotdeauna un loc de creștere socială și de colaborare între familii, comunitatea civilă, comunitatea religioasă și diferitele spații culturale ale societății. Ca urmare, reușita școlii și a educației care se primește aici este contribuția tuturor, favorizând și asumând întotdeauna principiul colaborării.
De aceea, la începutul acestui nou an școlar mă adresez nu numai elevilor, dar și profesorilor, educatorilor și părinților în egală măsură, pentru că toți împreună participă la procesul de formare a tinerelor generații. Dacă vrem să realizăm programul propus de Președintele țării, „România educată”, atunci cu toții trebuie să ne asumăm responsabilitățile.
Ne aflăm la începutul unui nou an școlar și sunt atâtea puncte neclare, motive de îngrijorare și întrebări care însoțesc această reluare și care umplu paginile ziarelor și ale altor mijloace de comunicare, asupra cărora politicienii, intelectualii și directorii din școli sunt adesea chemați să ofere propria lor contribuție de reflecție. Toți sunt îngrijorați, pe bună dreptate, de viitorul activităților școlare. Însă în curând se va intra în ritmul normal și ceea ce va fi mai important este calitatea învățământului și a educației din școli.
Oricât de mult suferă școala – de multe ori, din cauza lipsei de atenție, de grija și sprijinul de care ar avea nevoie – sunt convins că ea a rămas una dintre cele mai sănătoase și mai pline de speranță instituții pentru țara noastră, unde se manifestă cele mai bune calități umane, unde sarcina delicată și serioasă de a construi viitorul societății este adesea trăită cu pasiune și entuziasm, și nu doar în transmiterea-însușirea de noțiuni și competențe, ci și în construirea unor relații interpersonale de armonie, în formarea respectului pentru ceilalți și pentru casa comună, mediul înconjurător (cf. Papa Francisc, Enciclica Laudato si’, 2015)
Într-un important discurs adresat lumii școlare, Papa Francisc a spus, printre altele: „Aș vrea să spun că în școală nu învățăm doar cunoștințe, conținuturi, ci și obiceiuri și valori. Ne educăm să cunoaștem multe lucruri, adică multe conținuturi importante, să avem anumite atitudini și, de asemenea, să ne asumăm valori. Și acest lucru este foarte important. Vă doresc vouă tuturor, părinți, profesori, oameni care lucrați în școli, elevi, un drum bun în școală, un drum în care să crească cele trei limbi pe care o persoană matură trebuie să știe să le vorbească: limba minții, limba inimii și limba mâinilor. Dar, în mod armonios, adică să gândești ceea ce simți și ceea ce faci; să simți bine ceea ce gândești și ceea ce faci; și să faci bine ceea ce gândești și ceea ce simți. Cele trei limbi, armonios și împreună! Vă rog frumos… să nu lăsăm să fie furată dragostea pentru școală” (10 mai 2014).
În cele din urmă, vreau să vă spun că adevărata bucurie a inimii poate fi trăită la școală, pentru că bucuria vine din dăruirea de sine pentru ceilalți. Colegii de clasă sunt, de fapt, o mare bogăție pentru fiecare dintre voi. Împreună puteți crește nu doar în prietenie, ci și în solidaritate reciprocă, bogată în valorile de care fiecare este purtător. Acestea sunt resurse umane, dar și spirituale și religioase, care trebuie să fie respectate și salutate în mod egal, fără excludere sau discriminare.
Ora de religie, pe care sper că ați ales-o cu toții, vă permite, de asemenea, să fundamentați aceste atitudini de primire, care stau la baza Evangheliei lui Isus Cristos și care, în lumina ei, descoperim că sunt prezente și în alte religii și credințe. În acest fel, veți deveni din ce în ce mai conștienți de bogăția tradiției noastre culturale și religioase și, în același timp, veți deveni mai deschiși la înțelegere, dialog și întâlnire cu orice ființă umană care profesează convingeri religioase sau principii de viață diferite, pentru a vă ajuta împreună să construiți o lume mai dreaptă și mai pașnică pentru toți.
Cu siguranță, Dumnezeul vieții nu va lăsa pe nimeni să fie lipsit de ajutorul Său. Încredințându-vă lui, vă cer, așadar, să alăturați rugăciunile voastre la rugăciunea mea: în special rugăciunea voastră, a tinerilor, protagoniști ai creșterii voastre, este prețioasă și rodnică !
Tuturor vă doresc un an școlar fericit și cu multe succese!
Vă îmbrățișez pe toți și vă binecuvântez din inimă !
3 septembrie 2022
Memoria Sfântului Grigore cel Mare, papă și învățător al Bisericii
† Aurel Percă,
Arhiepiscop Mitropolit de București
Responsabil al Comisiei pentru învățământ în cadrul Conferinței Episcopilor din România