Prima Întâlnire Națională a Corurilor de Tineret Catolice a avut loc la Timișoara, în perioada 16 – 19 iulie 2026. Acest eveniment a fost organizat de Iustin Călin, Corul „Harmonia Christi”, în parteneriat cu Asociația Culturală „Artistul de Mâine”, Episcopia Romano-Catolică de Timișoara și Oficiul Național pentru Pastorația Tineretului.

Joi, 16 iulie – Debutul întâlnirii și primirea participanților

După multe luni de așteptare, pregătiri și muncă asiduă, a sosit, în sfârșit, ziua deschiderii Întâlnirii Naționale a Corurilor. Timișoara a întâmpinat participanții cu brațele deschise, iar prima zi a fost dedicată acomodării și intrării în atmosfera evenimentului.

În prima parte a zilei, oaspeții din Italia, Mons.Marco Frisina, dirijorul Corului din Roma, Don. Maurizio Lieggi, dirijorul corului din Bari, Don. Manuele Alessandro, Sora Cristina Alfano și membri din corul Frammenti di Luce au vizitat orașul Timișoara iar apoi efectuat o vizită la Palatul Episcopal, unde au fost primiți cu bucurie de  PS József-Csaba Pál, episcop romano-catolic de Timișoara.

După sosirea tuturor participanților prima întâlnire a avut loc în Domul „Sfântul Gheorghe”, unde programul a început cu repetiția pentru Sfânta Liturghie solemnă de deschidere a Întâlnirii Naționale a Corurilor. Atmosfera era una de emoție, nerăbdare și freamăt, pe măsură ce se apropia momentul oficial al deschiderii întâlnirii și al celebrării Sfintei Liturghii. Sfânta Liturghie a fost celebrată de PS József-Csaba Pál, episcop romano-catolic de Timișoara, alături de care au concelebrat PS Ioan Călin Bot, episcop greco-catolic de Lugoj, PS Martin Ross, episcop emerit romano-catolic de Timișoara, Mons. Marco Frisina, Don Maurizio Lieggi și alți saisprezece preoți din dieceze și eparhii.

După celebrare, coriștii au continuat repetițiile fiind ghidați de Sora Cristina Alfano, maestră de cor, de această dată pentru concertul final, punând bazele interpretării comune care urma să fie prezentată publicului.

Vineri, 17 iulie – Formare, laborator și Festivalul Corurilor

A doua zi a început la Liceul de Artă „Ion Vidu” cu un program spiritual și de reflexie, îmbogățit de către cântările Corului „Angeli” și de prelegerea susținută de PS Ioan Călin Bot, care a oferit participanților un mesaj de încurajare și aprofundare a misiunii corurilor în viața Bisericii.

Au urmat laboratoarele muzicale, în cadrul cărora coriștii au lucrat împreună, sub îndrumarea celor trei invitați, perfecționând repertoriul și tehnica interpretativă. De la încălzire, la diafragmă, sunete deschise sau închise, modul în care respiră un corist atunci când cântă, Sora Cristina Alfano a știut să asculte fiecare voce și să propună exerciții sau să ofere sfaturi care cu siguranță vor rămâne alături de coriști.

După masa de prânz, activitatea întâlnirii s-a mutat la Filarmonica Banatul Timișoara, unde fiecare cor participant și-a prezentat propriul program artistic în cadrul Festivalului Corurilor Participante. De la „Missa in Jazz” de Peter Schindler la „Ave Maria” de Giulio Caccini, repertoriul corurilor a fost unul variat oferind publicului ocazia de a descoperi diversitatea repertoriului coral și bogăția artistică pe care o poate oferi muzica corală.

Seara a continuat cu repetiția generală alături de orchestră, un pas esențial în pregătirea concertului extraordinar din ziua următoare.

Sâmbătă, 18 iulie – Prelegeri și Concertul extraordinar

Ziua de sâmbătă a fost punctul culminant al întâlnirii. După momentul muzical introductiv, participanții au luat parte la două prelegeri susținute de invitați de prestigiu: PS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea care a le-a reamintit tinerilor că ei sunt „lumina lumii” inspirat fiind de Evanghelie (Matei 5, 14). Fiind lumină, tinerii sunt exemple vii de credință care trebuie să strălucească pentru a-i apropia și pe cei din jurul lor de Cristos prin atitudini, fapte, cuvinte și nu în ultimul rând, prin cânt. În continuare, episcopul a adresat întrebarea: „Cine sunt tinerii de astăzi?”, făcând o paralelă cu întrebarea lui Isus adresată ucenicilor: „Cine spun oamenii că este Fiul Omului?” (Matei 16, 13). Tinerii sunt oameni aflați în căutare: în căutarea unor modele autentice, a sensului vieții. Într-o lume în care suntem mereu conectați virtual, iar informațiile circulă instantaneu, mulți tineri ajung, paradoxal, să se simtă tot mai singuri. Această singurătate poate conduce la tristețe, însă cuvintele lui Isus – „Eu sunt cu voi […]” (Matei 28, 20) – rămân o promisiune vie. În încheiere, Preasfințitul Virgil i-a încurajat pe tineri, amintindu-le chemarea lor de a fi sare, lumină și speranță pentru lume.

Mai apoi a urmat prelegerea Mons. Marco Frisina care a subliniat ideea că: „Noi, creștinii, avem ceva în plus față de un muzician”. A explicat, de fapt, că „noi, creștinii, pe lângă faptul că vorbim, putem rămâne în inimile tuturor în lumina lui Cristos, în chipul lui Cristos și în frumusețea lui Cristos”.  A amintit ce mare responsabilita au cei care se dedică artei, afirmând că „atunci când cântăm sau compunem muzică, să ne amintim întotdeauna că ceea ce facem trebuie să fie un act de iubire”. În final, i-a încurajat pe cei toţi participanţi să aibă curaj şi să nu se teamă: „Aveți curajul să nu vă fie frică de lume și nu trebuie să vă fie frică în faţa dificultăților. Puteţi reuși întotdeauna și pretutindeni”.

Programul a continuat cu laboratoare și o ultimă repetiție dedicată exclusiv corurilor, înainte de pregătirile finale pentru concert.

După prânz, participanții s-au deplasat la Filarmonica Banatul Timișoara unde, începând cu ora 18:00, toate corurile reunite, împreună cu orchestra, sub îndrumarea Mons. Marco Frisina și a lui Don Maurizio Lieggi, au oferit publicului un concert extraordinar, momentul central al Întâlnirii Naționale a Corurilor de Tineret Catolice.

Seara s-a încheiat într-o atmosferă festivă, la cina organizată pentru toți participanții, unde bucuria reușitei artistice s-a împletit cu recunoștința pentru zilele petrecute împreună.

Duminică, 19 iulie – Liturghia solemnă și închiderea evenimentului

Încheierea evenimentului a fost marcată de o Liturghie solemnă celebrată în Domul „Sfântul Gheorghe” celebrată de către PS László Böcskei, episcop romano-catolic de Oradea  alături de care a concelebrat PS József-Csaba Pál, episcop romano-catolic de Timișoara, PS Martin Ross, episcop emerit romano-catolic de Timișoara și alți preoți din dieceze și eparhii. În cadrul cuvântului de învățătură, PS József-Csaba Pál, pornind de la Evanghelia zilei, în care Isus învață prin parabole,  mai exact prima parabolă, cea a bobului și a neghinei, i-a invitat pe cei prezenți să reflecteze la imaginea omului care lucrează pământul. Preasfințitul, după ce la explicat semnificaţia parabolei, a ales să adapteze puțin interpretarea acestei pilde în contextul actual, vorbindu-le coristilor despre aceste zile de comuniune, a evidențiat ideea că ogorul nu este doar un spațiu fizic, ci un timp anume, reprezentând răspunsul nostru la chemarea lui Isus. Din experiența celor care cunosc munca la o gospodărie, a arătat că ogorul înseamnă continuitate și viitor. I-a  îndemnat pe cei prezenți să se gândească la ogor ca  la o reflectare a lui Dumnezeu Însuși şi a pus accentul pe sămânța așezată în ogor, prin care, a spus el, se multiplică actul creației, de asemenea și pericolul neghinei. În final, Preasfințitul a menţionat rolul artei, explicând că aceasta creează punți între oameni. A comunicat că este nevoie şi de o pastorație prin cultură și artă, amintind că frumusețea se exprimă şi prin cântec.

Sfânta Liturghie a reprezentat încununarea întregului parcurs spiritual și artistic al evenimentului, toate corurile reunindu-se într-o singură voce și aducându-i slavă lui Dumnezeu.

După Liturghie a avut loc momentul oficial de încheiere al Întâlnirii Naționale a Corurilor de Tineret Catolice, moment în care Iustin Călin, organizatorul INCTC, a mulțumit Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara pentru toată susținerea pentru realizarea evenimentului, a mulțumit sponsorilor, voluntarilor, invitațiilor veniți tocmai din Italia, corurilor participante și dirijorilor și nu în ultimul rând, i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru că fără El, nimic nu ar fi posibil. Participanții și-au rămas bun unii de la alții, plecând spre case cu experiențe noi, prietenii consolidate și amintiri care, cu siguranță le vor rămâne în suflet mult timp de acum înainte.

Evenimentul a fost transmis de echipele Radio ERCIS FM și Angelus TV, care au făcut posibil ca Întâlnirea Națională a Corurilor de Tineret Catolice să ajungă la numeroși credincioși, părtași la bucuria acestui eveniment chiar și de la distanță. Mulțumim Radio ERCIS FM și Angelus TV pentru acest lucru!

Între 5-7 octombrie 2026,  va avea loc următoarea întâlnire a Oficiului Naţional, eveniment găzduit de Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, în cadrul căreia Iustin Călin, organizatorul principal,  va fi invitat să prezinte cum a decurs această primă ediţie. În urma acestei întâlniri, organizatorii, împreună cu Oficiul Național pentru Tineret și Episcopia Romano-Catolică de Timişoara se vor consulta unde și când se va desfășura următoarea ediție a Întâlnirii Naționale  Corurilor de Tineret Catolice.

 

Carla Beatrice Munteanu,
secretar în Oficiul pentru Pastorația Tineretului din cadrul CER
din Arhidieceza de Bucureşti

Francesca Paula Pelciar,
membru în Oficiul pentru Pastorația Tineretului din cadrul CER
din partea Diecezei de Iaşi

 

 

Mărturii

În calitate de organizator principal, simt că îmi va lua mult timp să conștientizez și să așez în suflet tot ceea ce am trăit în aceste zile. Cred cu tărie că acesta este cel mai frumos proiect pe care l-am fi putut realiza împreună. A fost un proiect de suflet, un moment autentic de evanghelizare prin muzică, credință și comuniune.Am văzut în ochii coriștilor bucuria de a fi împreună, unitatea care ne-a legat și entuziasmul de a cânta pentru Dumnezeu. Am văzut aceeași emoție și pe chipurile invitaților noștri speciali, care ne-au oferit un semn puternic de speranță și încredere pentru viitor.În mintea mea răsună încă concertul de sâmbătă seara, momentul în care sute de voci au devenit una singură. A fost o imagine vie a Bisericii: diferiți, dar uniți în aceeași credință.Inima mea este plină de recunoștință față de toți cei care au muncit, au slujit și au contribuit la reușita acestui proiect.. –  Iustin Călin (organizator principal, preşedintele  Asociația Culturală „Artistul de Mâine”, dirijorul corului „Harmonia Christi”)

În cadrul acestui proiect am avut privilegiul de a participa atât în calitate de membru al corului „Harmonia Christi”, cât și ca organizator. Organizarea unui eveniment de o asemenea amploare presupune un efort considerabil și multă implicare, însă am avut șansa de a face parte dintr-o echipă dedicată. Cea mai mare satisfacție a fost să primim aprecierea și feedback-ul pozitiv al participanților, confirmând că toate eforturile noastre și-au atins scopul.În egală măsură, recunoștința și emoția cu care oaspeții noștri din Italia au plecat acasă reprezintă una dintre cele mai frumoase confirmări. –  Loredana Farcaș (organizator, membru corul „Harmonia Christi”)

Se spune că începuturile sunt punți între vis și realitate. Și această primă ediție a Întâlnirii Corurilor de Tineri a fost un început și a reușit să fie o punte care să aducă laolaltă o mulțime de coriști din toată țară pentru a trăi o realitate palpabilă. În primul rând, o realitate în care am conștientizat că noi, coriștii, iubitorii de muzică, mai ales de muzică liturgică, nu suntem pe cale de dispariție. Din contră, suntem mulți, suntem talentați, frumoși și iubim ceea ce facem. Apoi, o realitate în care pentru mulți s-a împlinit un vis, acela de a-l întâlni pe maestrul Frisina, de a cânta sub bagheta lui. Până data viitoare, “Cine ne va despărți de a Sa iubire?”  –  Pr. Anton Suciu ( Corul „Francisc Hubic” din  Eparhia Greco-Catolică Oradea)

Experiența întâlnirii corurilor de la Timișoara ne-a îmbogățit prin bucuria comuniunii și a muzicii sacre. Întâlnirea cu maeștrii, în special cu Monseniorul Marco Frisina, ne-a făcut să înțelegem mai profund că un cor este o comunitate vie, asemenea Bisericii. Plecăm recunoscători și schimbați. În inimile noastre rămâne lumina acestei întâlniri și dorința de a o dărui mai departe celor de lângă noi. –  Carina Lovin (Dirijoarea corului „Ave Maria” din  Arhidieceza de București)

Dincolo de note și partituri, Întâlnirea Națională a Corurilor Catolice de la Timișoara mi-a reamintit cât de importantă este comuniunea dintre oameni atunci când fiecare își pune darul în slujba lui Dumnezeu. Plec de la această întâlnire cu sufletul plin de recunoștință, cu bucuria de a fi făcut parte dintr-o comunitate unită prin credință și muzică și cu dorința de a păstra această armonie vie și în viața de zi cu zi. – Ana-Maria Lupășteanu (Corul „Juvenes Ecclesiae” din Dieceza de Iaşi )

Am avut bucuria de a participa din partea Oficiului Național pentru Pastorația Tineretului Catolic, atât în calitate de reprezentant al Oficiului, cât și ca voluntar în echipa media, alături de Carla Munteanu, Francesca Pelciar și Stepan Sibii. Prin fotografiile, filmările și postările realizate pe paginile oficiale ale evenimentului, am avut ocazia nu doar să surprind momente deosebite, ci și să le trăiesc din plin. Ceea ce mi-a rămas cel mai profund în suflet a fost imaginea folosită de PS Virgil Bercea.În cuvântul său, a spus că fiecare persoană din corurile participante este asemenea unei flori: unică, frumoasă și înzestrată cu propria voce. Împreună, însă, toate aceste flori alcătuiesc un buchet.– Miriam Zima (membră în Oficiului Național pentru Pastorația Tineretului, Eparhia Greco-Catolică de Oradea)

În anul 2001, Corul Angeli a participat la Întâlnirea Națională a Tineretului Catolic, după 25 de ani ne-am întors la Timișoara cu același entuziasm și aceeași bucurie, de această dată pentru a participa la Întâlnirea Națională a Corurilor de Tineret Catolice din România. A fost un eveniment extraordinar, care ne-a umplut inimile de bucurie și ne-a oferit ocazia să-l întâlnim pe cunoscutul compozitor Marco Frisina, dar și compozițiile minunate ale maestrului Maurizio Lieggi. Felicităm din suflet organizatorii, ne dorim să revenim cu aceeași bucurie și să participăm și la edițiile viitoare! Angela David (Dirijoarea Corului „Angeli” din Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla)

A fost cel mai de anvergură eveniment, centrat pe tineri, desfășurat la nivel diecezan în țara noastră. Mulțumiri directorului muzical al acestui eveniment, Iustin Călin, care prin ingeniozitatea sa și prezența de spirit a făcut posibile aceste zile de comuniune spirituală muzicală, oferindu-ne oportunitatea de a ne depăși pe noi înșine, devenind mai buni, precum și pentru oportunitatea de a întâlni și lucra cu acești maeștrii ai muzicii liturgice. –  Patricia Grosu (corist independent din  Arhidieceza de București)

Participarea la Întâlnirea Națională a Corurilor de Tineret Catolice a fost o experiență de neuitat, plină de bucurie, comuniune și har. Am avut privilegiul de a cânta alături de dirijori de renume precum Marco Frisina, Maurizio Lieggi și Sora Cristina, trăind momente artistice și spirituale deosebite. Prin Sfânta Liturghie, concertele și întâlnirile cu oameni minunați, am simțit puterea muzicii de a uni inimile. –  Claudia Moise (Corul „Nova Caelestis” din Dieceza de Iaşi)

Pentru mine, participarea la  fiecare atelier  muzical realizat în cadrul  Întâlnirii Naționale a Corurilor a avut un  impact semnificativ, cu multe elemente, muzicale și spirituale, care îmi îmbogățesc propria activitate dirijorală în formarea coriștilor și implicarea lor în exprimarea  valorilor cântului sacru. –  Gisela Petrila (corist independent  din Dieceza de Iași)

INCTC – prin această inițiativă ne-ați mijlocit întâlnirea cu maeștri ai muzicii liturgice, într-un cadrul mult mai profund, nu numai al artei ci și al mărturiei de credință. Organizatorii – Iustin Călin și echipa lui – merită un 10+ și aplauze prelungite pentru toată munca lor! Am pus baze pentru viitoare colaborări între coruri, am învățat multe la workshopuri, ne-am bucurat să ne unim vocile în concertul extraordinar pentru a-l preamări pe Dumnezeu. Le mulțumim și episcopilor care au fost cu noi. – Sora Isihia, (Corul Tolmes al Catedralei Greco-Catolice al Catedralei Greco Catolice Sfântul „Vasile Cel Mare” din Eparhia de București.)

Muzica ne-a adunat, muzica ne-a învăluit, muzica ne-a făcut să experimentăm pentru câteva clipe paradisul pe pământ! Muzica exprimă Frumusețe! Frumusețea înflăcărează, trezește iubirea, frumusețea are o forță deosebită asupra omului încât, odată ce omul o experimentează, nu poate să nu-l laude și să  nu-l caute pe cel care este Frumusețea absolută: Dumnezeu.Vă mulțumim că și nouă, celor mai mici de la această Întâlnire a Corurilor, ne-ați dat posibilitatea să trăim aceste zile de frumusețe. Nu le vom uita niciodată! –  Sr. Lucia Vârgă, (Corul de copii „Voces Angelorum” din Cireșoaia, Dieceza de Iaşi)

INCTC-2026 a fost un eveniment care a depășit așteptările participanților, așa cum e mereu Darul Domnului! Muzică de înaltă ținută, organizare excelentă, inimi deschise de Domnul, pentru a revărsa bucurie, speranță și harul cântului sfințitor!Mulțumim tuturor și așteptăm cu drag, o nouă ediție! –  Cristina Helena Mureșan (corist independent din Eparhia de Cluj– Gherla)

Translate »