În perioada 20-21 octombrie 2023, la Madrid, a avut loc a 101-a Adunare Generală a Comitetului European pentru Educația Catolică (CEEC). Evenimentul a fost organizat de Secretarul General al CEEC, în colaborare cu Consiliul de Administrație al Școlilor Catolice din Spania.

Fiecare din cele două zile de activități a început cu celebrarea Sfintei Liturghii. În prima zi, Sfânta Liturghie a fost celebrată de Mgr Alfonso Carrasco, Episcop de Lugo și președinte al Comisiei pentru educație și cultură din Conferința Episcopală spaniolă, iar în a doua zi, de Mgr. José Cobo, Cardinal Arhiepiscop de Madrid.

Activitățile au fost coordonate de domnul Louis-Marie Piron, Secretar General al CEEC. La eveniment au participat delegați ai Secretariatelor naționale responsabile cu educația catolică ale țărilor membre. Din partea Secretariatului Național al Educației Catolice din România (SNEC) a participat Pr. Ion Riba. Cu statut de invitat special a participat Pr. Youssef Nasr, Secretar general al școlilor catolice din Liban, care a prezentat câteva concluzii, aplicate în domeniul educației catolice, în urma vizitei Papei Francisc la Marsilia, 17-24 septembrie 2023.

În cadrul activităților au fost dezbătute următoarele teme: sistemul educațional din Spania, cu accent pe implicarea școlilor catolice; provocările învățământului catolic din Ucraina; noutăți din domeniul învățământului din partea țărilor membre, din partea Oficiului Internațional al Educației Catolice (OIEC) și din partea Uniunii Europene a Foștilor Elevi din Învățământul Catolic (UNAEC); un prim rezumat al temei de lucru din ultimii ani: Spre o formare specifică a directorilor de școli catolice în Europa.

Următoarea Adunare Generală a CEEC va avea loc în perioada 26-27 aprilie 2024, la Bergen, în Norvegia.

Pr. Ion Riba
SNEC

 

Translate »