În perioada 12–14 octombrie 2026, la Knock, Irlanda, s-a desfășurat cea de-a 107-a Adunare Generală a Comitetului European pentru Învățământul Catolic (CEEC), reuniune care a adus împreună reprezentanți ai structurilor naționale responsabile pentru educația catolică din țările europene membre.
Din partea Conferinței Episcopilor din România – Comisia pentru Învățământ, prin Secretariatul Național al Educației Catolice (SNEC), la lucrările Adunării Generale a participat pr. Ion Riba, reprezentând învățământul catolic din România în cadrul dialogului și cooperării europene în domeniul educației.
Evenimentul a constituit un spațiu important de analiză și schimb de experiență privind situația actuală și perspectivele educației catolice în Europa. Lucrările au debutat cu prezentarea sistemelor de învățământ și a școlilor catolice din Republica Irlanda și Irlanda de Nord. Programul a cuprins, de asemenea, activitatea OIDEL, grupurile tematice de lucru ale CEEC, rolul școlilor catolice în Europa, precum și aspecte instituționale și proiectele organizației pentru perioada următoare.
Un moment important l-a reprezentat masa rotundă privind situația școlilor catolice din țările membre, care a oferit reprezentanților naționali posibilitatea de a prezenta experiențele proprii, provocările actuale și inițiativele dezvoltate. Pentru România, acest schimb contribuie la o mai bună integrare a perspectivei învățământului catolic românesc în reflecția europeană și la identificarea unor modele care pot susține dezvoltarea instituțiilor educaționale catolice din țară.
În cadrul reuniunii au fost abordate și educația privind relațiile și sexualitatea (RSE), restructurarea operațională a CEEC, cooperarea cu OIEC și direcțiile viitoare de activitate.
Desfășurarea Adunării Generale la Knock, unul dintre cele mai importante sanctuare mariane ale Irlandei, a conferit întâlnirii o semnificativă dimensiune spirituală. Programul a inclus vizitarea Sanctuarului și Bazilicii din Knock și celebrarea Sfintei Liturghii, prezidată de Mons. Paul Connell.
Locul amintește și de vizita Sfântului Ioan Paul al II-lea la Knock, în 1979, când Papa a subliniat că pelerinajul și devoțiunea față de Sfânta Fecioară Maria îi conduc pe credincioși spre Cristos. Îndemnul Mariei la nunta din Cana – „Faceți tot ce vă va spune” (In 2,5) – capătă o semnificație aparte și pentru educația catolică: școala este chemată nu numai să transmită cunoștințe, ci să contribuie la formarea integrală a tinerilor în adevăr, responsabilitate, solidaritate și slujirea aproapelui.
Această perspectivă se regăsește și în mesajul adresat în 2025 profesorilor din școlile catolice de Papa Leon al XIV-lea, care a evidențiat rolul lor de modele de viață și de credință și i-a încurajat să-și cultive relația cu Cristos, pentru a-i putea călăuzi pe tineri. El a amintit totodată că pelerinajul continuă în viața de fiecare zi, ca drum al uceniciei. Acest îndemn se potrivește cu misiunea școlii catolice: o comunitate în care educația și mărturia personală îi ajută pe tineri să-și descopere vocația și să crească în credință. (Papa Leon al XIV-lea, Discurs către profesorii din școlile catolice din Irlanda, Anglia, Țara Galilor și Scoția; și către tinerii din Dieceza de Copenhaga (5 iulie 2025).
Participarea SNEC la cea de-a 107-a Adunare Generală a CEEC contribuie la consolidarea legăturilor dintre învățământul catolic din România și rețeaua europeană a educației catolice, facilitând schimbul de experiență, cooperarea și căutarea unor răspunsuri comune la provocările actuale.
Pr. Riba Ion
Președinte SNEC





